O iubesc.

O iubesc. Si asta pentru ca i-am promis. Si pentru ca nu am facut postarea de ziua ei. Si pentru ca o iubesc cel mai mult. Pentru ca e prietena mea cea mai buna. Pentru ca este mereu acolo langa mine. Pentru ca ii zic orice. Pentru ca imi zice orice. Pentru ca imi place in cartier la ea:"> Pentru ca fratele ei e indragostit de mine. Pentru ca imi place familia ei. Pentru ca imi place sa ma duc la ea. Pentru ca imi place sa vina la mine. Pentru ca am impresia ca ne cunoastem de o viata. Pentru ca o tachinez cand imi zice ca se crede regina superbitatii. Pentru ca ma iubeste si ea. Pentru ca ma iubeste asa cum sunt eu. Cretina. Idioata. Aiurita. Pentru ziua de 20 mai. In acea zi mi-a fost alaturi cat nu mi-a fost nimeni vreodata. I'll never forget that day. O zi trista si totusi in care mi-am dat seama cine imi este cea mai buna prietena. Ea este. Ea este cea care suporta povestile mamei mele despre cactusi. Ea este cea cu care impart orice (btw, imi vreau cizmele de 10 inapoi! si o sa iti dau si eu tenesii si camasa :">) De la ea am invatat multe. Ea este cea care ma ia mereu in brate si imi zice ca ma iubeste. Ea este cea fata de care nu am secrete. Ea este. Cu ea am facut hora la 12 noaptea singure in camera de ziua ei. Cu ea am mancat ciocolata la 12 noaptea de ziua ei apoi am baut sifon. Cu ea rad, cu ea plang. Ei ii spun ce nu imi place la ea, ce ma enerveaza. Cu ea merg la cumparaturi. Cu ea am cunoscut Cartierul Minunat :> Ea este singura mea prietena careia pot sa ii port incaltamintea. Ea poarta pandantivul care i l-am dat cu Best Friends. Ei ii plac toate cadourile pe care i le fac si pe toate le are la loc de cinste. Ca e la vedere in camera, la mana, la urechi, la vedere oriunde. Ea ma iarta si eu o iert. Cu ea imi fac poze si imi place. Cu ea fac totul. O iubesc enorm. Si zic asta fara sa imi pese daca cineva zice lezbooo sau chestii de genul asta. Ea va ramane mereu prietena mea. Pentru ca certurile noastre nu dureaza mai mult de cateva ore. Pentru ca niciodata nu am avut o prietena ca ea. Pentru ca ne iubim. Pentru ca e dulce cand zice "ce frumoasa sunt" si imi place ca mereu imi da haine de la ea. Pentru ca e draguta cand vorbeste pt ca e raraita si imi place cand imi vorbeste de parca sunt un copil. Pentru ca o iubesc.
Diana: andra
Andra Duda : diana
Diana: stii k te iubesc mult mult?
Andra Duda : da
Andra Duda : stiu
Andra Duda : si eu te iubesc mult mult
Diana: stii c imi place mie la tine?
Diana: k nu ma vezi k o proprietate privata
Diana: si k iti place d mn asa qm snt
Diana: cu bune is q rele
Diana: si cu prietenii sau fara prietenii mei
Andra Duda : nu e adevarat
Andra Duda : ai zis ceva neadevarat
Diana: si k nu`mi reprosezi k dc vbesc cu unu si cu altu
Diana: au
Andra Duda : nu imi place de tine asa cum esti
Andra Duda : te iubesc asa cum esti
Andra Duda : si poti sa ai tu ce prieteni vrei, cat de ratati vrei tu, daca tie iti place de ei I am happy si atata timp cat nu intervin intre noi, nu am ce sa iti reprosezD
iana: da uite asa cum si tu ai alti prieteni
Andra Duda : exact






Te iubesc, Diana!

Lumea aia

Ma iei de mana si urcam sus. Ne ridicam catre necunoscut, insa suntem tinuti de mana. Trecem prin tinuturi cu oglinzi convexe, peste tot se vede metal. Este aur, nimic altceva, argint sau ceva de genul asta. Imi vine in minte o melodie veche care creeaza in mintea mea imagini ciudate, obscure, confuze. Nu imi mai dau seama bine cine este langa mine. Vad doar lacuri nederanjate de nici o unda cu curcubee care plutesc pe deasupra lor. Totul e linistit, nu se intampla nimic deosebit. Se aud in departare cinteze. Nu cred ca stiu ce sunete scoate o cinteza insa sunt sigura ca aud cateva. Ma plimb desculta pe deasupra lacurilor linistite. Pasesc doar pe varfuri ca sa nu deranjez domolul. Sub mine se afla Pamantul. Se afla...toata lumea. Nu mai sunt printre ei. Ma simt departe de tot ce se intampla acolo jos. De toate grijile, certurile, despartirile, lacrimile...nu mai sunt acolo. Toate nemultumirile si rautatile le mai aud doar vag de tot...suficient cat sa inteleg ca exista iar eu sunt departe de ele. Acum eu nu mai sunt acolo...sunt cu varfurile picioarelor pe ape netulburate si daca mai ridic un pic mana, cred ca pot sa ating cerul. Si ce cer...! Un cer turcoaz cu fasii purpurii. In stanga imi e luna iar soarele se afla in dreapta mea. Aici nu este zi si nici noapte. Cum spuneam...sunt departe de lume si aici nimic nu e ca acolo. Aici era si zi si noapte. Vad lalele pe langa mine si roua plimbandu-se in jos pe ele. Simteam ca am murit de o suta de ori si am inviat de o suta unu. Am murit si de mai multe ori. Dar numai atunci eram acolo. Deasupra lumii. Dar am facut marea greseala sa imi amintesc cum era acolo jos. Doar mi-a trecut prin minte...si soarele cu luna s-au luat iar la intrecere. Undele incepusera sa apara pe lacuri si pasarile nu se mai auzeau. Aurul ruginise. Cerul se matifia intr-un bleu atat de banal si sters...Dar eu nu vroiam sa plec. Ma simteam fericita, in sfarsit. In departare se vedea un castel suit pe un nor, ca in desenele animate. Era imprejmuit de o sfera de sticla si simteam ca trebuie sa ajung acolo. Eram atat de aproape...dar nu mai sunt. Acum cateva secunde parca atingeam cerul. Acum insa trebuie sa ajung la castel si nu pot...eram pe tinutul unde totul era posibil...unde eram si eu fericita...nu vroiam deloc sa ma intorc printre oameni. Oamenii erau..de fapt inca sunt! tristi, monotoni, banali. Eu vreau sa fiu acolo. Acolo nu conteaza banii, nu e invidie, nu e altcineva. Acolo nu te paraseste nimeni pentru ca nu ai pe nimeni. Acolo nu apare alta mai buna ca tine, pentru ca nu este alta mai buna ca tine. Acolo sunt deserturi in varf de munte si zapada vine din foc. Acolo totul este posibil si imposibil. Acolo e liniste. Si totusi am stricat echilibrul acela din cauza ca vroiam sa ma intorc in mediocritate. De ce am vrut asta? Ce ma chema inapoi? Aveam perfectiunea. Eram intr-un loc unde eram intr-o rochie bej de satin, desculta, cu par lung si frumoasa si dansam gratios. Intr-un loc unde nu mi se mai rupeau unghiile si nu mai puteam sa plang. Sau nu mai tineam minte cum se face. Intr-un loc unde nu mai simteam singuratate, rautate...Si totusi am vrut sa ma intorc inapoi. Dar doar pentru o secunda. Dar nu stiu de ce. De ce sa pleci dintr-un loc unde ai ce vrei? Eu am vrut. Chiar daca doar pentru o secunda. Secunda aia a distrus toata perfectiunea. Toata viata o sa ma intreb de ce a existat acea secunda. Care a spulberat totul...castelul se indepartase de tot...si eu ma vedeam cum coboram...coboram...eram in cadere libera la o inaltime infinita. Am incercat sa ma agat de luna cu o mana...dar nu am avut timp...si tot cadeam...glasurile oamenilor nemultumiti se auzeau din ce in ce mai tare. Ma cuprindea tristetea si singuratatea asa cum se prinde o insecta in panza de paianjen si nu mai scapa. Cu cat se zbate mai mult cu atat e invaluita mai repede. Si cand am vazut ca mai sunt cativa metri pana jos...am inchis ochii. Si i-am tinut asa...asteptam caderea. Nu mai cadeam...ce se intamplase? Am deschis ochii...Lumea perfecta disparuse...Vedeam doar verdele tavanului camerei mele. Singuratatea si tristetea inca ma invaluiau.

"Te Iubesc"

Ce a ajuns in ziua de astazi acest termen? Il auzim peste tot. Filme, prieteni, experienta proprie. Si cand il auzim ni se pare ca e cel mai frumos lucru. Dar este oare adevarat? Parerea mea e ca intr-o relatie iubirea intervine dupa ceva vreme, cateva luni poate chiar mai mult. Pana atunci...placi pe cineva, esti indragostit. Dar "Te iubesc"-ul asta apare mult mai incolo. Este punctul in care intr-o relatie nu mai conteaza nimeni altcineva, cand persoana pe care o iubesti inseamna totul pentru tine, cand nu te mai ascunzi in spatele mastii de inabordabil(a) si iti lasi frau liber sentimentelor si dorintelor. Cand esti fericit. Sau cel putin, asa ar trebui sa fie. Cuvintele astea care au atata valoare le vezi aruncate mai nou prin toate partile. Ca sa impresionezi, nu ca sa iti afisezi adevarat sentimentele. Ca sa agati mai usor in loc sa treci prin toate etapele unei relatii frumoase. Deja aud la unii aceste 2 cuvinte dupa o saptamana sau doua de relatie. Nu stiu cat de adevarat o fi, dar pe mine nu ma convinge. Si eu am iubit. Mult. Dar nu asa, de-a gata. A trecut ceva timp. In plus, din observatiile care le-am facut...relatiile in care "Te iubesc" este prematur..se termina cam repede. Asta pentru ca cine a zis asta...e clar ca nu stie ce e iubirea, cat dureaza pana se ajunge la ea...hence e clar ca nu stie cum sa tina o relatie. Mie nimeni nu mi-a spus ca ma iubeste. Ma refer...la un partener. Asta poate pentru ca cea mai lunga relatie a mea adurat o luna jum. Sau pentru ca nu stiu sa ma fac iubita. Aa, stai. Mint. Mi s-a zis odata, dar era in nefericitul caz de care va povesteam mai sus si anume "Te iubesc"-ul prematur. Asa ca e cam totuna. Dar zic din ce vad la altii. Statusuri de iubire netarmuita dupa 3-4 zile de relatie...timp in care nici nu cunosti o persoana...childish. Deja iubirea a ajuns ceva atat de banal...incat intr-o relatie e ca un salut, ca un pupic pe mess etc. Nu e fair, chestiile astea trebuie pretuite mult mai mult...pentru ca sunt lucruri care te fac atat de fericit...care trec atat de repede...

Barbatii.

Si asta pentru ca ador postarea Dianei despre acest lucru.

Sunt fiintele cu care noi suntem compatibile. Sunt cei care ne iubesc, cei pe care ii iubim. Cu toate ca petrecem cam jumate din viata sa ii incercam pe fiecare in scopul gasirii celui mai bun. Cu toate ca ii criticam pentru ca sunt niste porci. Asta e, noi iubim porcii! Porcii astia sunt cei alaturi de care ne simtim fericite, cei langa care ne imaginam cele mai importante momente din viata noastra. Cei pentru care ne facem frumoase si pentru care ne unduim pe strada. Pentru ei suntem in stare sa ne uitam la fotbal si sa ne interesam de masini. Ei ne invata ce e iubirea, dar si ce e suferinta. Pentru ei plangem fara sa ne pese ca ne distrugem machiajul. Pentru ei ne mai si injosim. Pentru ei ne cumparam bluzite decoltate si pentru ei mai dam jos din sunculite. Pentru ei ne epilam si ne cumparam sutiene cu push-up. Doar ei sunt cei care ne accelereaza bataile inimii si ni le opresc in acelasi timp. Pentru ca nimic nu e mai frumos decat clipele petrecute cu ei. Pentru ca sunt foarte dulci cand ne ajuta sa punem o geaca pe noi, cand ne sterg lacrimile si cand sunt gelosi. Ei ne aduc zambetul pe buze cand nimeni nu mai poate, si tot ei ne dezamagesc. Sunt incapatanati si vor sa para duri desi nu sunt. Sunt foarte amuzanti. Mai ales cand incearca sa nu isi exteriorizeze sentimentele. Tot ei te scot din sarite cand se iau de cum te imbraci si cand se poarta ca niste misogini in public. Dar tot pe ei ii adoram cand ne zic 'neata, bondacel' si ne saruta usor de dimineata. Nu le vom intelege niciodata pasiunea pentru toate idioteniile, ochii alunecosi dupa tot ce are craci lungi si tate, orgoliul nemarginit si incapacitatea de a-si recunoaste greselile si sentimentele. Nu vom intelege niciodata de ce vor femei peste femei cand pot avea una singura numai a lor, de ce le place sa bea atata bere, de ce vor sex non-stop, de ce sunt atat de grabiti. Nu vom intelege de ce se enerveaza asa de usor, de ce nu stiu ce vor, de ce unii cand iubesc prefera sa renunte decat sa se daruiasca, de ce sunt atat de posesivi si totusi ne dau drumul atat de usor. Dar cu toate astea, mereu vom iubi barbatii. Pentru ca ne intregesc, ne saruta incredibil si ne spun ca suntem frumoase. Pentru ca alaturi de ei simtim placere. Pentru ca sunt greu de inteles ceea ce ii face incitanti. Pentru ca se dau macho. Pentru ca daca le facem cu ochiul in metrou zambesc si iti fac si ei. Ce sa mai, ii iubim.

Love is sooo old fashioned :-j

Cine mai crede in iubire zilele astea? Multi vor zice: "eu"! Mai ales...multe. Dar unde s-au dus vremurile de demult...cu scrisori...cu poezii...flori, mers la teatru, adus fata pana acasa...toate s-au transformat in mesaje in caz ca e credit, declaratii pe mess si mers cu pizda prin pub-uri. Sincer mie una mi se par mult mai romantice vremurile de demult...in ziua de astazi...se mai gasesc iubiri platonice? Nu prea vad. Zilele trecute am vazut ceva destul de trist. Un tip, cu prietena, se plimbau prin oras. Tipul nu o tinea de mana, mana lui era ocupata cu posteriorul domnisoarei. Nu eram atenta la ce vorbeau, dar parea o discutie aprinsa. La un moment dat tipul urla la ea: "Fa, tu esti proasta rau! Da bine ca ai pizda buna ca altfel te lasam! Taci dreq din gura si hai acasa!" Tipa se supune si cei doi se pierd in multime. Am ramas masca. Mai ales ca nimeni nu parea sa observe. Oare exista atat de multe iubiri d'astea cum am vazut eu? Se mai numeste oare iubire cand se ajunge la punctul in care intervin injuraturile, insultele si chiar loviturile? Nu am avut asemenea experiente ca sa ma pronunt, dar ma intreb. In orice caz, din cate vad, in ziua de azi, "iubirea" se bazeaza mai mult pe "ceea ce se intampla in dormitor", cum ii zic unii. Si nu sunt singura care admite. I mean, ce cuplu mai asteapta pana la casatorie? Nici unul. Pana acum, asta era inadmisibil, se pedepsea cu moartea. Acum insa, sexul a devenit o rutina. Ceva normal care trebuie sa se intample cat mai repede, ca deh, "nu mai rezist, sunt si eu om". Ok, si pana acum oamenii tot oameni au fost, dar rezistau si ei. Acum deja este ceva esential, care nu tre sa lipseasca nici din cele mai tinere cupluri. Simt ca o iau razna cand ma uit in reviste si vad la rubricile alea, Love&Sex fete care zic ca la 13 ani si-au inceput viata sexuala si pun intrebari din care iti dai seama ca ea nici nu constientizeaza asta, ca nu stie inca ce inseamna. Ok, I understand, stiu, sexul e un lucru destul de important, dar nu chiar atat de...urgent cum fac majoritatea baietilor sa para. Asta auzi peste tot. Sex, sex, sex. Reviste, ziare, carti, tv, de internet nu mai zic. Sex a fost al 3lea cel mai cautat cuvant din lume (ce pot sa zic, macar exista oameni care vad ca sunt lucruri si mai importante). Where is the love, people? Iubirile alea neconditionate, cu trandafiri si plimbari pe lac...nu mai sunt. Acu cuplurile se molfaiesc pe unde apuca: strada, scoala, metrou...chiar aseara am vazut un cuplu care in 2 statii de metrou nu s-au dezlipit unu de altu, tipa era calare pe tip, mai lipsea doar sa se dezbrace si actul in sine. In rest, totul era gata. E trist cate se schimba azi. E trist ca majoritatea baietilor vor un singur lucru. E trist ca iubirea nu mai e la moda.

Cealalta ea.

Era bruneta. Silueta de viespe, mai inalta decat ea, vorbind pitigaiat, voce care iti aducea in cap imaginea unui bebelus care strangea de gat o pisica. Avea mereu cearcane dar le ascundea in spatele fondului de ten. Fuma ca si cand asta era cel mai greu lucru care l-a facut in viata ei. Avea degete subtiri care se confundau cu tigarea pe care o tinea intre ele. Intotdeauna era inconjurata de cateva prietene, niciodata nu o vedeai singura. Avea mersul acela care vroia sa ameteasca orice baiat pe langa care trecea. Nu stiu in ce masura ii reusea asta. Imbracata in roz, cercei mari, rotunzi, ce mai, se credea o diva. Mereu rimelata, cu unghiile lungi si la fel de subtiri ca degetele. Se vedea ca se trezea dimineata mai devreme, dupa cearcane. Si se vedea ca o facea ca sa aiba suficient timp sa se gateasca, ca si cum in fiecare zi ar fi sarbatoare. Dar niciodata nu dadea semne de oboseala. Mereu mergea la fel de intepat, mereu vorbea la fel de tare, niciodata nu statea molesita. Asa era in fiecare zi. Cand o vedea cum mergea pe hol, de parca era la o parada, ridica o spranceana si se stramba. Niciodata nu i-au placut fetele ca ea. Asa ca faptul ca din cauza ei pierduse pe cineva drag nu era neaparat singurul motiv pentru care nu o suporta. Intr-un fel se gandea...cum era daca eram si eu asa? Insa s-a uitat in oglinda. Hanorac sport, parul ciufulit, fular lalai la gat, pantaloni largi care probabil trebuiau scurtati, unghii partial roase iar creionul negru, singura ei urma de machiaj, deja se stersese. I se parea ca e atat de stearsa...cu siguranta ca oricine ar alege bruneta in locul ei, careia inca nu ii trecusera urmele de la suvitele de asta primavara. Mereu statea la locul ei, nu e sa zici ca o stia toata lumea. Cateodata era crazy, dar in ultimul timp i se scursese si ultima picatura de energie din ea. Dar totusi mereu radea, alerga prin curte, asculta muzica pe holuri, dansa si canta, se purta ca o copila. Si se uita la cealalta, care deja se considera femeie, cum gesticula in toate directiile. Nu era neaparat cine stie ce frumusete, dar era genul de fata de fite, mereu imbracata de parca era tocmai gata sa plece in club. Intr-adevar...ii era clar de ce domnisoara intepata castigase in fata ei. Ea nu va fi niciodata ca cealalta. Ea va ramane la stadiul de simplitate care il depaseste doar la ocazii speciale. Va ramane aceeasi fata care mananca pana nu mai poate, care alearga cu catelul pana isi da plamanii afara, care rade din orice, care se supara prea rar si iubeste pe oricine din tot sufletul. Nu avea de gand sa devina ca cealalta. Nici macar de dragul lui. Desi de multe ori a batut-o gandul asta. Dar lasa. Lucrurile probabil sunt mai bune lasate asa. Oricum ei nu aveau nici un viitor impreuna. Poate cu cealalta va merge. Asa credea ea si ii fusese si demonstrat. Va veni vremea odata si odata cand ea se va maturiza, va deveni o femeie, nu o pseudo-femeie ca cealalta, va merge frumos pe tocuri pe strada, fardata discret si delicat, cu un par bogat fluturandu-i frumos in vant si el isi va fi dorit ca macar sa o mai vada.

Kids nowadays.

Cu totii mai vedem copii. Zilnic. Multi copii! Cel putin, eu vad extrem de multi...si ma uit la ei...si imi dau seama...ce mult s-au schimbat vremurile...vad copii la 13-14 ani cum fumeaza, umbla prin pub-uri, se fac emo sau mai stiu eu cum si vor sa para cu cel putin 3-4 ani mai mari. Si ma gandesc...eu la 13 ani inca jucam V-ati ascunselea in fata blocului...si acum vad fete care la varsta asta se machiaza cu tone de chestii, isi tapeaza paru si stuff like that. Pai eu pe atunci, clasa a 8-a si a 9a mai exact...habar nu aveam ce e ala machiaj...coafat parul nici atat...pe atunci eram doar pe afara jucandu-ma. Acum insa, pana si copiii de 10 ani au internet acasa, intra pe mess, au chiar si hi5 la varsta aia, ce sa mai...deja se cred adulti si profita de tot ce le ofera tehnologia pentru a exprima asta. Ceea ce mi se pare trist...eu am aflat ce e internetul prin clasa a 7a, iar acum, copiii de varsta asta sunt perfect constienti de cum sa il foloseasca si in ce scopuri...asa...revenind...de ce e trist? pentru ca se pierd copilarii...daca de la 13 ani te machiezi si ai tot felul de site-uri...pan la 20 de ani te plictisesti de viata...chiar mai devreme...si atunci parca incepe viata...ma uit la boboacele din liceul meu...si fac comparatie cum eram eu intr-a 9a...par pan la cur, necoafat, lasat de nebun, de machiat nici gloss nu cred ca foloseam...de fumat, iesit prin oras nici nu auzisem...si vedeam asa cum mi se deschid portile catre o noua viata...eram incantata, descopeream lucruri noi, socializam cu cei mai mari...nu aveam blog, nici hi5...un id de mess cu 50 de oameni in el...si era frumos. acum bobocii au freze care mai de care mai sofisticate, machiaj nu mai zic, nu vorbesc decat intre ei...se poarta asa cu superioritate...fumeaza...ies in Bamboo si altele;;) si se cred cei mai tari. S-au schimbat vremurile in asa masura...si ma gandesc si mai negativ cum va fi mai incolo...cum vor fi copiii mei...greu de imaginat...lumea se schimba...si noi odata cu ea...

Cine sunt? Sunt fericita.

Nu sunt deloc cine as fi vrut sa fiu. Niciodata nu am fost. Cateodata mama imi mai spune...de ce nu sunt ca nu stiu cine. Cateodata altii imi spun...de ce nu sunt nu stiu cum. Chiar in seara asta mama mi-a spus ca mai bine eram asa si pe dincolo. Si eu imi spun mereu asta. Ca trebuie sa fiu...altfel decat sunt. Desigur, sunt lucruri pe care nu le pot schimba. Si din pacate exact pe alea vreau sa le schimb. As vrea sa am cu totul alt caracter. Cred ca daca as cunoaste o persoana ca mie as ura-o. As vrea sa fiu opusul a ceea ce sunt. As vrea sa arat altfel. As vrea sa fiu frumoasa. As vrea sa am vocea altfel. As vrea sa zambesc altfel. Sa ma comport altfel. Mereu m-am intrebat...cum am dobandit caracterul pe care il am? Mama imi spune ca l-am mostenit de la tata. Ceea ce mi se pare ciudat pentru ca nu am crescut cu tata ca sa stiu ce comportament are. Deci? De ce sunt cum sunt? Anturajul? Poate. Faptul ca am crescut doar cu un parinte? Mi se spune des. Dar nu stiu...sunt atat de schimbatoare in tot ceea ce fac ca nici eu nu ma cunosc prea bine. As vrea sa fiu bine definita. Sa am asa...o trasatura generala. Eu nu cred ca am. Poate doar..ciudata. Ok, am o criza de personalitate. Pentru ca nu imi stiu personalitatea. Ma uit in zodiace cateodata..si pe bune daca mi se potriveste ce scrie despre zodia mea. Eu sunt tot. Eu sunt nimic. Vreau sa fiu ceva. Ceva clar. Cineva. As vrea sa fiu altfel decat sunt. Cu totul altfel. Nu prea pot. In orice caz...ma simt bine. Zilele astea m-am simtit bine. Cu motiv. Si fara motiv. Viata e frumoasa cateodata. Cand stii ca ai prietenii langa tine, cand alergi pe strada cu un zambet tampesc de fericit, cand in automat sunt 70 de mii si iti iei cafele sa te saturi, cand asculti muzica ta preferata, cand te duci la prietenii tai acasa la o barfulita, cand cineva iti ofera placere prin fiecare por din organism si te duce in al noualea cer, chiar daca stii ca nu vei avea nici un viitor cu persoana respectiva , cand acasa te asteapta o vietate care e atat de fericita ca te vede ca face pipi pe ea, cand chiulesti de la ore si iti place, cand mananci o ciocolata, cand simti ca soarele straluceste doar ca sa iti mai lumineze tie ziua, cand esti indragostita de cine nu trebuie dar nu iti pasa, pentru ca vrei doar sa iubesti, cand desenezi o fata zambareata cu creta pe strada, cand iti pui toata dragostea care poti sa o oferi intr-un simplu sms si esti fericita chiar daca nu iti raspunde, cand bei Coca-Cola, cand te invarti ca o dementa pe strada si nu te intereseaza, cand esti fericita fara motiv. Si cand toate astea se intampla deodata. Viata este frumoasa.

Cum se mai fac reclame antifumat si anti blana in zilele noastre:)

Da...desi vad aceasta reclama zilnic cam de o luna de zile...abia acum am indraznit sa scriu ceva despre ea. Mi se pare o idiotenie. Sincer, cred ca chestia asta nu va ajuta absolut pe nimeni sa se lase de fumat. Mai mult, mi se pare o campanie nu antifumat, ci de autopromovare pentru o femeie din lumea mondena care nu mai stie cum sa isi faca publicitate.

Ideea pe care mie mi-o inspira aceasta poza...este: nu mai fuma, mai bine f*te-ma pe mine, uite ce sexoasa sunt in chilotii mei rosii! Dar pentru ca nu iti permiti sa o faci, fa o labuta in timp ce te uiti la poza, poate asa te lasi de fumat! Bine, nu cred ca asta era ideea, dar asa ma face pe mine sa inteleg, si cred ca nu sunt singura. As vrea sa enumar cateva motive prin care cred eu ca aceasta reclama antifumat este mai mult decat ineficienta:

- reclama nu prea pare sa se adreseze femeilor (poate doar lesbienelor)
, mai ales avand in vedere ca mult mai multe femei sunt fumatoare decat barbatii (sunt statistici despre asta, nu inventez)

- first of all poate, fumatul nu este o placere. Este un viciu!! Cum poti sa initiezi o asemenea campanie nestiind ce este lucrul pe care vrei sa il stopezi?

-nici un barbat nu cred ca se lasa impresionat de o femeie aproape goala in asemenea masura incat sa se lase de fumat, mai ales fiind vorba de o celebritate care mai este si casatorita. Ca a divortat e partea a 2a, but that's not my point.

-chiar daca ar fi o placere, in nici un caz nu ar fi singura. Nici un babat nu renunta la celelalte placeri ale vietii doar ca sa fumeze. Poti sa si fumezi si sa iti si placa femeile in acelasi timp ;)

-cum s-a gasit tocmai ea exemplu, care a fost fumatoare?! si nu cred sincer ca s-a lasat de fumat vazandu-se in niste chiloti pe afise.

So come on, chiar nu exista alte feluri prin care sa te lasi de fumat? Cred ca imaginile acelea socante de pe pachete sunt mult mai eficiente decat o femeie goala pe niste afise stradale supradimensionate pe strazi. Ok, poate e chiar util sa suni la nr ala si poate chiar te ajuta, dar nu era nevoie sa puna o pitipoanca care nu stie cum sa iasa mai mult in evidenta. Nu cred ca impresioneaza pe nimeni asa si chiar nu cred ca s-a sacrificat ea saraca sa se dezbrace doar ca sa se lase lumea fumat.

In alta ordine de idei, apropo de chestia asta, nu pot sa nu mai iau de alte vedete care pozeaza nud in...."scopuri caritabile". Come on, daca chiar vrei sa ajuti, mai ales, celebritate fiind, de ce nu donezi chiar TU niste bani? E nevoie sa te vada o lume intreaga dezbracata? Sunt sigura ca majoritatea vedetelor care pozeaza asa nu prea isi dau interesul fata de cauza pentru care se sacrifica, saracele. Sunt vedete uuuun pic mai rasarite care nu pozeaza nud pentru anumite scopuri si au mai mult succes. Un exemplu, probabil cel mai des intalnit, este pozarea vedetelor care nu sunt de acord cu blana. Doar ca unele nu stiu cum sa faca oamenii sa creada si ei asta. Sa va arat 2 exemple:

Pe bune. Care din ele vi se pare ca va face mai mult sa nu purtati blana? Prima probabil, barbati fiind, va face sa...altceva. Ok...nu ii place blana. Dar nu e nevoie sa se dezbrace de tot, cred ca are destui bani sa isi cumpere haine care nu sunt din blana. Ca prefera dezbracata decat blana...ok...hai sa zicem ca e acceptabil...dar...nu e suficient. Cu siguranta ei nu i-a fost prea greu sa isi zboare hainele si sa pozeze asa. Sa ne uitam acum la a doua poza. Nu a fost nevoie nici sa isi dea bluza jos, abia afiseaza un decolteu decent. Dar pe bune...nu va face sa va ganditi mai bine? Tipa, Sophie Ellis Bextor, o femeie pe care eu sincer o respect, a fost dispusa sa tina un animal mort in mana pentru a arata cam ce se face pentru o haina de blana. Ceea ce mie mi se pare genial. Si chiar asa, tipa cred ca a primit mai multe laude decat Eva Mendes. Ma rog. Fiecare cu ideile lui de promovare. Eu mi-am zis parerea, pentru ca chiar imagini de genul Mihaela Radulescu si Eva Mendes mi se par kinda...inutile si nu vad cu ce ajuta populatia:)

El

Afara ploua. Se uita la un film...nasol filmul..El...care era pasionat de filmele de actiune...filmul asta chiar il plictisea...desi probabil i-ar fi placut daca era intr-o alta dispozitie. Probabil ar fi devenit filmul lui preferat. Dar nu acum. Acum ar fi vrut...sa fie in alta parte...sau sa fie tot acolo...dar...cu cineva, ca in vremurile vechi...dar deh. Nu avea de gand de nici un fel sa renunte la orgoliul lui..pentru ce? Pentru o fata? Never! Ramane in pat sa se uite la film. Dar...nu e deloc atent...nu are stare. Isi aminteste ca l-a trimis mama lui sa cumpere ceva de la magazin...dar ploua asa de tare...nu prea avea chef....dar simtea nevoia sa iasa din camera aia mica si inchisa. Asa ca s-a dus...si-a trantit pe el un hanorac...si-a pus gluga si a plecat. Ploua urat. Ploua tare. Isi amintea de o ploaie mai veche. De acu ceva vreme. Nu era singur. Dar nu prea vroia sa isi aminteasca. Se duce, cumpara ce trebuia...si pleaca...dar parca incepuse sa ii placa ploaia. Era deja fleasca, ce mai conta...daca se mai uda un pic. Asa ca in loc sa ia traseul spre casa...merge in directia opusa. Stia cine statea acolo, dar incerca sa nu se gandeasca la ea. A luat-o printre niste stradute...oare avea sa fie ca inainte? Oare va reusi sa ii spuna vreodata ca a mintit-o? Probabil cel mai bine ar fi sa nu dea ochii cu el...ca stie ca privirea l-ar trada. Si ploaia cadea tot mai tare...nu putea sa isi aprinda nici o tigara. Chiar si tigara ii amintea de ea...totul ii amintea de ea...de ce? De ce cacat se gandea la ea, cand el a fost cel care a zis 'gata'...nu stie. nu o sa stie niciodata. Ar vrea sa dea timpul inapoi, totusi, in vremurile bune. Dar nu putea. Ii simtea mirosul, in haine. Peste tot. Coti la dreapta...vedea in departare ceva, dar nu stia ce. Se uita in fata...pe mijlocul drumului..o masina oprita. Ce o fi patit? Un accident? La ploaia la care era...nu l-ar fi mirat. Dar abia o vedea...picaturile dese si mari ingreunauvizibilitatea. Vede doar ca fuge cineva de langa masina...si pe altcineva langa masina. Se apropie sa vada ce s-a intamplat...A apucat sa vada doar cum soferul se baga la volan, parand confuz...si apoi plecand..In departare inca se mai vedea ca cineva fuge...se uita sa vada...dar nu isi dadea seama...Nu a dat importanta...si a plecat acasa...deja inghetase...Si nu si-a dat seama ca tocmai intorsese spatele..pentru a nu se stie cata oara...persoanei care ar fi vrut sa ii fie alaturi pana cadea si ultima picatura a tuturor ploilor care au fost si vor mai fi...

Ea

Desi afara ploua, si ea stia bine ca ploua, nu neaparat ca vazuse pe geam, dar simtea ca ploua, indiferent de asta...a plecat afara. Nu si-a luat nici macar umbrela. Pur si simplu simtea ca trebuie sa plece. Nu prea vroia, de obicei nu ii placea deloc ploaia. Ii strica parul si ii murdarea mereu adidasii. Dar...simtea ca trebuie. Si a plecat. Nimeni in urma ei nu a intrebat-o unde si de ce. Asta a cam intristat-o. Parca ar fi vrut sa vina mama ei in urma sa ii zica 'ramai in casa'...cu face de obicei...dar acum nu a facut-o. Cineva vroia ca ea sa plece. Si a plecat. Nu stia unde, nu stia cum. Mergea de nebuna pe strada, cu gluga de la hanoracul care nu era al ei ca un paravan peste par. Macar ala sa ramana salvat daca adidasii erau compromisi. Si cum ploua...simtea ca fiecare picatura o strapunge, intra in ea si ramane acolo. In ea. Ploaia ii aducea amintiri...ii amintea de alta ploaie...doar ca atunci nu era singura. Si o durea pentru ca nu stia de ce acum e singura. Ce se intamplase in acel timp? De cand el plecase...Nu se intamplase nimic suficient de important incat sa ii povesteasca. Dar cand a intrebat-o ce s-a mai intamplat...a simtit asa...cum trece timpul pe langa ea...prin ea si o doare...si ea nu poate face nimic...dar revenind...ajunsese atat de departe de casa...se cam ratacise. Fara sa isi dea seama...parca vroia sa il intalneasca. Macar pentru ultima data. Sa il vada. Sa vada in ochii lui daca a mintit cand i-a spus ce i-a spus. Pentru ca si-ar fi dat seama. Dar cum in viata nu e ca in filme...nu l-a intalnit deloc...Coincidentele de alta data se risipeau odata cu ploaia. Se uita cum cade si parca vedea in fiecare picatura de ploaie o imagine cu ei doi impreuna...care apoi se izbea asurzitor de asfaltul rece. Vroia sa prinda picaturile in mana ca sa vada mai de aproape imaginile pe care le reflectau. Dar toate i se spargeau in palma si nu mai ramanea nimic. Mai avea o poza cu ei doi prin strafundurile calculatorului, dar cine mai stia unde e? Se multumea cu picaturile, dar nu era de ajuns. Si la un moment dat, in marsul ei mut, se opri in fata unei masini. Sau masina se oprise in fata ei. S-a uitat in jurul ei. Era in mijlocul strazii si nici nu isi dadea seama. Soferul se dadu jos din masina si o privi in ochi. Era sa dea peste ea. Ea ramasese postata ca o proasta in mijlocul drumului. Soferul saracul nu avea nici o vina. Vroia sa ii zica cateva vorbe de dulce dar se uita la ea...si vazu halul in care era. Atat de plansa ca ploaia nu putea sa ii mai ude fata. Tremura. Oare din cauza socului? De frig? Sau de dorul vremurilor vechi? Sigur, soferul nu avea de unde sa stie. Si ea, intr-o stare in care nu putea sa constientizeze ce face...il strange in brate. Necunoscutul ramasese perplex...dar ei nu ii pasa. Ii da drumul. Realizeaza ca nu e persoana pe care vroia sa o imbratiseze. Fuge. Soferul inca confuz pleaca. Se duce spre casa...se pierde...se pierde...

A venit toamna.

Octombrie. Toamna. O toamna ciudata. El nu vede. Parca frunzele putrede trec prin el. Merge pe strada. Se uita in gol si merge pe strada. Intra in pasaj la metrou. Simte ca toti se uita la el, dar el nu se uita la nimeni. Tocmai iesise in oras cu prietenii, dar fusese pasiv toata seara. Se gandea la ea. Se gandea...oare ea se gandeste la mine? Si acum era singur la metrou, printre straini. Se posteaza in fata unui automat de mancare. Ce sa isi ia...sandwichurile sunt prea scumpe. Parca ii face pofta un baton de Mars...dar apoi se gandeste ca a mancat cam multe in ultima perioada si i s-a cam aplecat. Nu...nu merge ceva dulce. Bake Rolls? Are probleme cu maselele din cauza lor. Si statea asa si se gandea. La ea, sau la mancare? Nici el nu stia. Nu stia ca deja lumea statea la coada in spatele lui, asteptand sa isi ia ceva din automat. Cand a realizat, a bagat niste monede de 50 de bani...fie ce o fi...a apasat la nimereala si a cazut un pachet de guma. ooof...nu putea sa pice un Pepsi? Pleaca sec din fata aparatului mormaind ceva despre lumea din spatele lui. Se pune pe peron ca un prost, cu mainile lesinate pe langa corp. Guma ii cade pe sinele de metrou. Injura putin in gand apoi tace. Se mai gandeste la ea. Ce o face? Sa o sun? Nu....va crede ca ma gandesc la ea si voi parea slab...dar daca nu o sun...va crede ca sunt un bou...am zis ca o sun azi...azi era ziua...aia. Nu suna. Deh, orgoliul masculin e mai puternic decat orice impresie care ar putea sa o lase si decat orice sentimente ii poarta fata. Ajunge acasa. Intra pe mess. Ea nu e. Intra putin. Iese. Nu...nu o bag in seama...sa ma bage ea...a iesit...ce sa fac? Sta el se framanta un pic, baga mana in pantaloni, si-o framanta un pic. Aminteste de cei care se scarpina in cap asteptand sa le vina idei in felul asta. Ei bine, el se scarpina la celalalt cap. Daca cu ala gandeste...e clar ca pe acolo o sa ii iasa ideile. Ii da mesaj. Scurt, la obiect, 'ce faci?' Sa para ca s-a gandit la ea, dar doar sporadic...nu ca a avut mintea in cu totul alta parte decat iesirea in oras...si anume...la ea..numai la ea...dar ea nu trebuia sa vada asta. Ea ii raspunde imediat. Nu conteaza ce ii raspunde. Lui nu ii pasa. E fericit ca a raspuns. Si apoi se gandeste. Tine prea mult la ea. Face prea multe eforturi pentru a arata ca nu ii pasa, si in curand, nu va mai putea sa o faca. Dar...nu vrea sa para slab in fata unei pustoaice. Mai bine moare decat sa arate cat tine la ea cu adevarat. Ce sa faca...Solutia care ii vine in minte il cutremura. Despartirea. Nu vrea sa se desparta de ea...dar de ce sa ramana cu ea, cand e atat de vulnerabil? Daca il paraseste ea? Ce sa faca? Despartire. Singura solutie. Ii vin in minte toate momentele frumoase, cu mainile una in alta, cu degetele care se jucau....noptile frumoase...patul ravasit...zambetele, saruturile, imbratisarile...plimbarile...privirile atat de dragastoase care si le aruncau si ii faceau pe cei din jur invidiosi...si asta a fost tot. Ii da intalnire. Ii spune. Despartire. Ea plange. El nu vede. El vrea sa planga dar nu vrea. Orgoliul ala...i se cere o explicatie...pauza! La asta nu se gandise. Ocoleste subiectul cat poate. In final gaseste scuza perfecta...altcineva. A gasit pe altcineva. Nici el nu crede ce spune, daramite ea. Ea vede ca nu se mai poate. Nu e prima data cand o face. Ea renunta. A renuntat si el. Au renuntat amandoi din motive mult prea inexacte ca sa realizeze ce se intampla. Ca sa realizeze ce au putut sa piarda. oare isi vor da seama vreodata ce au pierdut? daca da, nu mai e nimic de facut, e prea tarziu. daca nu isi vor da seama...va merge fiecare pe drumul lui, nu va mai fi nimic de facut. in orice caz, nu mai e nimic de facut. destinul i-a invins pe amandoi. ce a fost frumos a fost. va urma un viitor pentru amandoi. diferit, paralel, poate se va intersecta pe alocuri. in orice caz, daca se vor mai vedea, vor pretinde ca nimic nu s-a intamplat. El pleaca. Fara sa il vada nimeni, i se umezesc ochii. Isi pune sapca aia care ei ii place la nebunie peste ochi. Sapca de culoarea toamnei timpurii. Acum ochii umezi si grei sunt ascunsi de catre toamna de care aminteste sapca si de frunzele care o insotesc. Asa nu il va vedea nimeni cum sufera pentru ca a renuntat la ceva ce era destinat sa fie al lui pentru totdeauna.