Cat?

Cat de mare...este cerul? Pare infinit atunci cand te uiti la nemarginirea lui...si cand te gandesti ca se intinde nemarginit dincolo de cat poti cuprinde cu ochii...cand te gandesti ca nu vom sti niciodata ce se afla mai departe decat putem vedea...si oare cum tine toti norii aia fixati acolo sa nu cada? Si daca te gandesti ca stelele sunt cele pe care nu le poti numara din cauza multimii lor...de extinderea cerului ce mai putem zice? Si cum atrage toate lucrurile frumoase...curcubee, luna, soarele...oare cat de batrane sunt toate? Oare cate milenii cerul a stat martor la ceea ce se intampla pe pamant? Oare cate a vazut si cate are de povestit? Si ma intreb..cum era inainte sa fie cerul? Ce era acolo sus? Si de ce e asa? De mica tot m-am intrebat de ce e tocmai albastru...si de ce capata acel portocaliu unic la apus? De ce nu alte culori? De ce tocmai unele atat de contrastante? Maybe we'll never know...dar cerul..pentru mine ramane un mister...o entitate de entitati...o plansa in continuu proces de pictura care nu inceteaza sa ne surprinda...in fiecare zi aduce noi surprize..parca el ghideaza tot...parca el ne aduce bucuriile de zi cu zi...parca lui imi vine sa-i multumesc pentru lucrurile bune pe care mi le ofera...astazi stateam si ma uitam la el si parca imi venea sa ii multumesc pentru ziua de azi...pentru ca e mereu acolo sus si ne lumineaza fericirea...si parca nu oboseste sa faca asta...parca e acolo mereu dispus sa zambeasca alaturi de mine...astazi fericirea si zambetul meu s-au imprimat pe intreaga suprafata a cerului pe care puteam sa o cuprind cu ochii...o suprafata care este infinit mai intinsa de atat...cat de mare este pana la urma cerul?

What time is it? Summer time!

A venit vara! De data asta doar teoretic, pentru ca practic am simtit-o cu totii pe pielea noastra cam de vreo luna incoace. Este vara, anotimpul fara scoala, anotimpul papucilor, al bronzului si al inghetatei. Chiar imi era dor de mirosul pastilelor de tantari care imi inunda camera in fiecare seara. Imi era dor de plimbari in parc noaptea, imi era dor sa simt caldura pe fiecare parte din mine. Ce mai, iubesc vara! Debutand cu un 1 iunie nu prea notabil, cu nici un eveniment memorabil (poate doar ultima zi a copilului care ma include si pe mine, totusi, zi in care nu am facut nimic interesant), se anunta a fi o vara mai frumoasa ca ultima. Cel putin deocamdata. Deja am luat cu asalt magazinele pentru a cumpara inghetata si in curand voi abuza si de soarele asta (citand pe cineva drag: ce norocos e soarele, arde pe toata lumea:)) ) care parca ma cheama sa aiba grija de melanina mea:D am intrat in vara cu o atitudine destul de pozitiva care sper ca va ramane constanta sau se va imbunatati pe parcursul urmatoarelor luni. Anumite lucruri s-au schimbat fata de vara trecuta, si recunosc, nu va mai fi la fel fara tine, draga mea...prietena. Insa capul ramane sus, ca sa ma simt bine, si ca sa ma bronzez bine:D asa ca ma declar oficial pregatita pentru vara care tocmai a sosit!

Duminica, 26.04.2009

Vroiam doar sa iti multumesc pentru o zi extraordinara si sa iti spun ca nimeni nu a mai facut pentru mine ceea ce ai facut tu azi...:)

Si soarele iese din nori...

Si uite cum o stare de tot cacatu care a durat 2 saptamani trece intr-o singura zi...in cateva ore. Cum? Hugs. Am primit si am dat azi mai multe hugs cum nu am mai facut-o de mult timp...am zambit si am ras cu pofta...fata de zambetele chinuite din ultimul timp. Am sarit in sus de bucurie. Am plans de bucurie. Asta desigur, cand eram singura. Si toate astea nu pentru ce s-a intamplat azi, pentru victorie, ci pentru prietenii mei. Prieteni rasariti de nicaieri...la care am ajuns sa tin atat de mult...si atat de repede. Nu conteaza vechimea unui prieten...ci valoarea lui...iar astazi mi s-a demonstrat ca sunt atat de bogata...prin prietenii pe care ii am. Poate ei nu ma considera prietena lor, sau este doar asa...ceva trecator...dar nu imi pasa pentru ca in clipa asta ei...acei prieteni rasariti de nicaieri...sunt tot ce am in clipa asta...si pentru asta ii iubesc, pentru sprijinul (involuntar) pe care mi-l ofera...because they are building me up...prieteni de aceeasi varsta, un pic mai mari, mai mari si mult mai mari...care impreuna devin un suport...care ma mentine in picioare...ei sunt caruciorul meu cu rotile, ei sunt bastonul in care ma sprijin...si pentru asta vreau sa le multumesc. Multumesc Mada, multumesc Vlad, multumesc Cristina, multumesc Iustin, multumesc Pici, multumesc Bianca, multumesc Antonia, multumesc Ana, multumesc Teo, multumesc Bolo. In rest deocamdata nu mai am cui sa multumesc pentru ca nimeni nu mi-a mai urat astazi succes, nimeni nu mi-a tinut pumnii, nimeni nu mi-a zis bravo. Dar pentru mine cei mentionati mai sus sunt mai mult decat necesar. I'll pay you back someday, guys! All of you! And that's a promise! Cum am spus...parerea mea e ca prieteni nu sunt aceia pe care ii cunosti de mici...sau aia care stiu totul despre tine...prieteni sunt cei pe care ii poti imbratisa cand esti fericit, cu care sa mergi pe strada si sa iti urli fericirea, cu care poti sa te plangi cand nu iti convine ceva, cu care zambesti chiar daca stii ca o sa pierzi. Si prin asta, vreau sa spun ca printre toti norii care ma inconjoara, azi am avut o raza de soare. Nu imi vine sa cred cat am putut sa zambesc...involuntar...zambet din tot sufletul...fata de expresia chinuita care vroia sa insemne un zambet pe care o aveam pana acum...Va multumesc din inima si va iubesc! Si nu vreau sa bag vreo faza din aia cu friends forever pentru ca oricat de mult imi surade aceasta idee...faza cu friends forever este atat de incerta incat nici nu ar fi trebuit inventata...nu vreau sa fiu pesimista dar nu am de unde sa ghicesc viitorul si sa zic...forever...anyway...thanks a lot, my ray of sun! Si la mai multe zile ca asta! >:D<

happy days

what can I say...doua zile minunate..lume noua...prieteni noi...multe zambete, glume si plimbari. aer proaspat. pizza la pappy:)). prieteni. centrul ploiestiului. debate. mall. barfe. si iar plimbari. e incredibil cat de mult te pot binedispune toate astea. cat de ciudat e ca sa pleci dimineata de acasa cu o stare de tot cacatul si sa te intorci numai intr-un zambet...e uimitor cat de brusc poti deveni dintr-o leguma sictirita si plictisita o persoana care rade si topaie...si asta cu ajutorul prietenilor...thank you for today and yesterday, guys!!>:D:D:D:D<

Simple Things

O capita de fan. Un nor in forma de...nor. Cotcodacit infundat. O punga de seminte. O carte imprumutata. Si in mijlocur acestor chestii...eu. Eu, inconjurata de lucruri simple care ma inveselesc. Si ma relaxeaza. Natura. Singurul lucru care il iubesc cu adevarat la mine la tara. Adica, ce poate sa fie mai frumos decat sa ma plimb cu bicicleta ruginita pe ulitele abrupte din sat, cu vantul rascolindu'mi pe rand fiecare suvita de par si cu soarele in spate? Coborand pe dealul care pazeste intrarea in sat...cu ochii inchisi...cu mainile perpendiculare cu restul corpului, batand palma cu briza cu iz de camp...nici un mall sau vreun club nu se poate compara cu asta! Si apoi sa intru in curte trantind poarta, sa alerg dupa gaini si sa mangai calul...si apoi sa imi iau Gossip Girl'u imprumutat, sa fur semintele care i le-am adus chiar eu lu mamaie...si sa ma tolanesc pe cea mai accesibila capita...vai, miroase atat de frumos! ce daca o sa ma umplu de paie in cap sau daca imi murdaresc Vans'urile? momente ca astea sunt aproape unice. desigur, cimitirul din deal nu e o priveliste incantatoare, dar ridic ochii mai sus de acel deal...catre cer...catre nori. E un cer atat de perfect! Doar un nor. In rest curat. Cer curat. De mult nu am mai vazut asa ceva...si apoi imi amintesc asta vara...tot la tara...era 12 noaptea...nu aveam somn...plec in camasa de noapte...desculta...fur o tigara de la tataia...ma duc in gradina. caruta lu tataie era acolo...plina cu paie...ma asez in ea...si ma uit la cer cu tigara in mana...cerul era la fel cum era astazi...doar ca in loc de soare era luna. dar era atat de frumos...lumina lunii lumina tot. vedeam tot. dar era minunat...am fumat repede tigara, in caz ca se trezeste cineva si ma vede...si am stat acolo...in caruta...si m'am uitat la luna...aerul verii intra prin camasa de noapte si imi mangaia corpul...si intra in mine si nu mai iesea...si era perfect...nimeni nu ma deranja...ma gandeam la orice. cred ca niciodata nu m'am simtit ca atunci...goala...libera...singura...senzatie once-a-life...si totusi...am plecat...nu de alta, dar cine ar fi venit si mi'ar fi stricat momentul de comuniune cu natura...ar fi zis sa sunt nebuna, ca fac vraji sau ceva de genul asta...si am plecat...am infulecat rapid un mic ca sa nu miros a tutun...si m'am intors...si am adormit...I'll never forget that night...daca stam sa ne gandim, majoritatea lucrurilor care ne sunt dragi...sunt atat de marunte...o poza...un medalion...un biletel...o amintire...lucruri mici dar mari. lucruri fara pret dar de nepretuit. lucruri comune dar unice. si apoi...vedem ca viata e frumoasa pentru cine stie sa si'o faca frumoasa. sarac sau bogat. frumos sau urat. prost sau destept. oricine stie sa se bucure de lucrurile simple poate sa fie fericit. si, thank god, lumea e plina de lucruri marunte...in plus oricine isi poate face un lucru marunt din orice. endless possibilities. si cum zicea un slogan de la o firma destul de cunoscuta...Life's Good!