[Untitled]

Se pierduse. Uitase in ce lume fusese pana in clipa aia si era sigura ca nu isi va aminti prea curand. Nu vroia decat sa se piarda si mai mult in nimicul care o invaluise de ceva vreme. Isi ineca amarul in whisky si in barbatii care ii ieseau in cale. Stia ca era doar o jucarie pentru ei. O unealta. Dar nu ii pasa. Nu mai avea nici un pic de mandrie, de respect fata de femeia care era, lucru care pana acum nu mult timp era o trasatura caracteristica ei. Folosea si era folosita. Ar fi vrut sa nu fie asa, ar fi vrut sa fi putut da timpul inapoi, dar nu putea. Si nu avea puterea sa revina la normal. Nu era o prostituata desi multi credeau asta. Chiar si ea credea asta. Dar nu era. Si oricum, nu ar fi facut nici o diferenta pentru ea. Nimic nu mai conta. Dar cel putin stia ca facea pe cineva fericit. Pe cel...sau cei care profitau de momentul ei de slabiciune. Ei erau satisfacuti iar ea se uita in gol tragand din tigare in timp ce ei isi indeplineau poftele trupesti. Ar fi vrut sa vada cum ar fi daca si ea ar simti placere. Dar ea nu mai putea simti. Era ca un robot. Nu suferea. Nu. In nici un caz. Dar de asemenea nu simtea nici fericire. Dar intr-o zi s-a gandit sa vada cum e. Cum e sa ii placa ceea ce si barbatului ii place. A incercat. A incercat sa puna mai mult suflet ca niciodata. Era mai pasionala, mai implicata ca niciodata. Adusese barbatul infinit mai sus de al noulea cer. Insa ea nu simtea decat oboseala de la atata efort depus. Si apoi si-a dat seama...cum sa puna suflet cand ea si-l pierduse pe-al ei? Ce putea sa faca cand stia ca persoana care ii provocase durerea asta era singura care putea sa o opreasca? Raspunsul? Nimic. Avea sa isi continue existenta nula pana cand nu va mai fi sau pana cand...el...se va intoarce. Dar nu o va face. Ea stia asta. Stia ca va ramane un robot capabil sa materializeze fanteziile barbatilor. Stia ca isi va trai viata intr-un mod sec, insipid. Ar fi vrut sa fi putut face ceva. Dar nu putea. Se pierduse....

Cealalta ea.

Era bruneta. Silueta de viespe, mai inalta decat ea, vorbind pitigaiat, voce care iti aducea in cap imaginea unui bebelus care strangea de gat o pisica. Avea mereu cearcane dar le ascundea in spatele fondului de ten. Fuma ca si cand asta era cel mai greu lucru care l-a facut in viata ei. Avea degete subtiri care se confundau cu tigarea pe care o tinea intre ele. Intotdeauna era inconjurata de cateva prietene, niciodata nu o vedeai singura. Avea mersul acela care vroia sa ameteasca orice baiat pe langa care trecea. Nu stiu in ce masura ii reusea asta. Imbracata in roz, cercei mari, rotunzi, ce mai, se credea o diva. Mereu rimelata, cu unghiile lungi si la fel de subtiri ca degetele. Se vedea ca se trezea dimineata mai devreme, dupa cearcane. Si se vedea ca o facea ca sa aiba suficient timp sa se gateasca, ca si cum in fiecare zi ar fi sarbatoare. Dar niciodata nu dadea semne de oboseala. Mereu mergea la fel de intepat, mereu vorbea la fel de tare, niciodata nu statea molesita. Asa era in fiecare zi. Cand o vedea cum mergea pe hol, de parca era la o parada, ridica o spranceana si se stramba. Niciodata nu i-au placut fetele ca ea. Asa ca faptul ca din cauza ei pierduse pe cineva drag nu era neaparat singurul motiv pentru care nu o suporta. Intr-un fel se gandea...cum era daca eram si eu asa? Insa s-a uitat in oglinda. Hanorac sport, parul ciufulit, fular lalai la gat, pantaloni largi care probabil trebuiau scurtati, unghii partial roase iar creionul negru, singura ei urma de machiaj, deja se stersese. I se parea ca e atat de stearsa...cu siguranta ca oricine ar alege bruneta in locul ei, careia inca nu ii trecusera urmele de la suvitele de asta primavara. Mereu statea la locul ei, nu e sa zici ca o stia toata lumea. Cateodata era crazy, dar in ultimul timp i se scursese si ultima picatura de energie din ea. Dar totusi mereu radea, alerga prin curte, asculta muzica pe holuri, dansa si canta, se purta ca o copila. Si se uita la cealalta, care deja se considera femeie, cum gesticula in toate directiile. Nu era neaparat cine stie ce frumusete, dar era genul de fata de fite, mereu imbracata de parca era tocmai gata sa plece in club. Intr-adevar...ii era clar de ce domnisoara intepata castigase in fata ei. Ea nu va fi niciodata ca cealalta. Ea va ramane la stadiul de simplitate care il depaseste doar la ocazii speciale. Va ramane aceeasi fata care mananca pana nu mai poate, care alearga cu catelul pana isi da plamanii afara, care rade din orice, care se supara prea rar si iubeste pe oricine din tot sufletul. Nu avea de gand sa devina ca cealalta. Nici macar de dragul lui. Desi de multe ori a batut-o gandul asta. Dar lasa. Lucrurile probabil sunt mai bune lasate asa. Oricum ei nu aveau nici un viitor impreuna. Poate cu cealalta va merge. Asa credea ea si ii fusese si demonstrat. Va veni vremea odata si odata cand ea se va maturiza, va deveni o femeie, nu o pseudo-femeie ca cealalta, va merge frumos pe tocuri pe strada, fardata discret si delicat, cu un par bogat fluturandu-i frumos in vant si el isi va fi dorit ca macar sa o mai vada.

El

Afara ploua. Se uita la un film...nasol filmul..El...care era pasionat de filmele de actiune...filmul asta chiar il plictisea...desi probabil i-ar fi placut daca era intr-o alta dispozitie. Probabil ar fi devenit filmul lui preferat. Dar nu acum. Acum ar fi vrut...sa fie in alta parte...sau sa fie tot acolo...dar...cu cineva, ca in vremurile vechi...dar deh. Nu avea de gand de nici un fel sa renunte la orgoliul lui..pentru ce? Pentru o fata? Never! Ramane in pat sa se uite la film. Dar...nu e deloc atent...nu are stare. Isi aminteste ca l-a trimis mama lui sa cumpere ceva de la magazin...dar ploua asa de tare...nu prea avea chef....dar simtea nevoia sa iasa din camera aia mica si inchisa. Asa ca s-a dus...si-a trantit pe el un hanorac...si-a pus gluga si a plecat. Ploua urat. Ploua tare. Isi amintea de o ploaie mai veche. De acu ceva vreme. Nu era singur. Dar nu prea vroia sa isi aminteasca. Se duce, cumpara ce trebuia...si pleaca...dar parca incepuse sa ii placa ploaia. Era deja fleasca, ce mai conta...daca se mai uda un pic. Asa ca in loc sa ia traseul spre casa...merge in directia opusa. Stia cine statea acolo, dar incerca sa nu se gandeasca la ea. A luat-o printre niste stradute...oare avea sa fie ca inainte? Oare va reusi sa ii spuna vreodata ca a mintit-o? Probabil cel mai bine ar fi sa nu dea ochii cu el...ca stie ca privirea l-ar trada. Si ploaia cadea tot mai tare...nu putea sa isi aprinda nici o tigara. Chiar si tigara ii amintea de ea...totul ii amintea de ea...de ce? De ce cacat se gandea la ea, cand el a fost cel care a zis 'gata'...nu stie. nu o sa stie niciodata. Ar vrea sa dea timpul inapoi, totusi, in vremurile bune. Dar nu putea. Ii simtea mirosul, in haine. Peste tot. Coti la dreapta...vedea in departare ceva, dar nu stia ce. Se uita in fata...pe mijlocul drumului..o masina oprita. Ce o fi patit? Un accident? La ploaia la care era...nu l-ar fi mirat. Dar abia o vedea...picaturile dese si mari ingreunauvizibilitatea. Vede doar ca fuge cineva de langa masina...si pe altcineva langa masina. Se apropie sa vada ce s-a intamplat...A apucat sa vada doar cum soferul se baga la volan, parand confuz...si apoi plecand..In departare inca se mai vedea ca cineva fuge...se uita sa vada...dar nu isi dadea seama...Nu a dat importanta...si a plecat acasa...deja inghetase...Si nu si-a dat seama ca tocmai intorsese spatele..pentru a nu se stie cata oara...persoanei care ar fi vrut sa ii fie alaturi pana cadea si ultima picatura a tuturor ploilor care au fost si vor mai fi...

Ea

Desi afara ploua, si ea stia bine ca ploua, nu neaparat ca vazuse pe geam, dar simtea ca ploua, indiferent de asta...a plecat afara. Nu si-a luat nici macar umbrela. Pur si simplu simtea ca trebuie sa plece. Nu prea vroia, de obicei nu ii placea deloc ploaia. Ii strica parul si ii murdarea mereu adidasii. Dar...simtea ca trebuie. Si a plecat. Nimeni in urma ei nu a intrebat-o unde si de ce. Asta a cam intristat-o. Parca ar fi vrut sa vina mama ei in urma sa ii zica 'ramai in casa'...cu face de obicei...dar acum nu a facut-o. Cineva vroia ca ea sa plece. Si a plecat. Nu stia unde, nu stia cum. Mergea de nebuna pe strada, cu gluga de la hanoracul care nu era al ei ca un paravan peste par. Macar ala sa ramana salvat daca adidasii erau compromisi. Si cum ploua...simtea ca fiecare picatura o strapunge, intra in ea si ramane acolo. In ea. Ploaia ii aducea amintiri...ii amintea de alta ploaie...doar ca atunci nu era singura. Si o durea pentru ca nu stia de ce acum e singura. Ce se intamplase in acel timp? De cand el plecase...Nu se intamplase nimic suficient de important incat sa ii povesteasca. Dar cand a intrebat-o ce s-a mai intamplat...a simtit asa...cum trece timpul pe langa ea...prin ea si o doare...si ea nu poate face nimic...dar revenind...ajunsese atat de departe de casa...se cam ratacise. Fara sa isi dea seama...parca vroia sa il intalneasca. Macar pentru ultima data. Sa il vada. Sa vada in ochii lui daca a mintit cand i-a spus ce i-a spus. Pentru ca si-ar fi dat seama. Dar cum in viata nu e ca in filme...nu l-a intalnit deloc...Coincidentele de alta data se risipeau odata cu ploaia. Se uita cum cade si parca vedea in fiecare picatura de ploaie o imagine cu ei doi impreuna...care apoi se izbea asurzitor de asfaltul rece. Vroia sa prinda picaturile in mana ca sa vada mai de aproape imaginile pe care le reflectau. Dar toate i se spargeau in palma si nu mai ramanea nimic. Mai avea o poza cu ei doi prin strafundurile calculatorului, dar cine mai stia unde e? Se multumea cu picaturile, dar nu era de ajuns. Si la un moment dat, in marsul ei mut, se opri in fata unei masini. Sau masina se oprise in fata ei. S-a uitat in jurul ei. Era in mijlocul strazii si nici nu isi dadea seama. Soferul se dadu jos din masina si o privi in ochi. Era sa dea peste ea. Ea ramasese postata ca o proasta in mijlocul drumului. Soferul saracul nu avea nici o vina. Vroia sa ii zica cateva vorbe de dulce dar se uita la ea...si vazu halul in care era. Atat de plansa ca ploaia nu putea sa ii mai ude fata. Tremura. Oare din cauza socului? De frig? Sau de dorul vremurilor vechi? Sigur, soferul nu avea de unde sa stie. Si ea, intr-o stare in care nu putea sa constientizeze ce face...il strange in brate. Necunoscutul ramasese perplex...dar ei nu ii pasa. Ii da drumul. Realizeaza ca nu e persoana pe care vroia sa o imbratiseze. Fuge. Soferul inca confuz pleaca. Se duce spre casa...se pierde...se pierde...

A venit toamna.

Octombrie. Toamna. O toamna ciudata. El nu vede. Parca frunzele putrede trec prin el. Merge pe strada. Se uita in gol si merge pe strada. Intra in pasaj la metrou. Simte ca toti se uita la el, dar el nu se uita la nimeni. Tocmai iesise in oras cu prietenii, dar fusese pasiv toata seara. Se gandea la ea. Se gandea...oare ea se gandeste la mine? Si acum era singur la metrou, printre straini. Se posteaza in fata unui automat de mancare. Ce sa isi ia...sandwichurile sunt prea scumpe. Parca ii face pofta un baton de Mars...dar apoi se gandeste ca a mancat cam multe in ultima perioada si i s-a cam aplecat. Nu...nu merge ceva dulce. Bake Rolls? Are probleme cu maselele din cauza lor. Si statea asa si se gandea. La ea, sau la mancare? Nici el nu stia. Nu stia ca deja lumea statea la coada in spatele lui, asteptand sa isi ia ceva din automat. Cand a realizat, a bagat niste monede de 50 de bani...fie ce o fi...a apasat la nimereala si a cazut un pachet de guma. ooof...nu putea sa pice un Pepsi? Pleaca sec din fata aparatului mormaind ceva despre lumea din spatele lui. Se pune pe peron ca un prost, cu mainile lesinate pe langa corp. Guma ii cade pe sinele de metrou. Injura putin in gand apoi tace. Se mai gandeste la ea. Ce o face? Sa o sun? Nu....va crede ca ma gandesc la ea si voi parea slab...dar daca nu o sun...va crede ca sunt un bou...am zis ca o sun azi...azi era ziua...aia. Nu suna. Deh, orgoliul masculin e mai puternic decat orice impresie care ar putea sa o lase si decat orice sentimente ii poarta fata. Ajunge acasa. Intra pe mess. Ea nu e. Intra putin. Iese. Nu...nu o bag in seama...sa ma bage ea...a iesit...ce sa fac? Sta el se framanta un pic, baga mana in pantaloni, si-o framanta un pic. Aminteste de cei care se scarpina in cap asteptand sa le vina idei in felul asta. Ei bine, el se scarpina la celalalt cap. Daca cu ala gandeste...e clar ca pe acolo o sa ii iasa ideile. Ii da mesaj. Scurt, la obiect, 'ce faci?' Sa para ca s-a gandit la ea, dar doar sporadic...nu ca a avut mintea in cu totul alta parte decat iesirea in oras...si anume...la ea..numai la ea...dar ea nu trebuia sa vada asta. Ea ii raspunde imediat. Nu conteaza ce ii raspunde. Lui nu ii pasa. E fericit ca a raspuns. Si apoi se gandeste. Tine prea mult la ea. Face prea multe eforturi pentru a arata ca nu ii pasa, si in curand, nu va mai putea sa o faca. Dar...nu vrea sa para slab in fata unei pustoaice. Mai bine moare decat sa arate cat tine la ea cu adevarat. Ce sa faca...Solutia care ii vine in minte il cutremura. Despartirea. Nu vrea sa se desparta de ea...dar de ce sa ramana cu ea, cand e atat de vulnerabil? Daca il paraseste ea? Ce sa faca? Despartire. Singura solutie. Ii vin in minte toate momentele frumoase, cu mainile una in alta, cu degetele care se jucau....noptile frumoase...patul ravasit...zambetele, saruturile, imbratisarile...plimbarile...privirile atat de dragastoase care si le aruncau si ii faceau pe cei din jur invidiosi...si asta a fost tot. Ii da intalnire. Ii spune. Despartire. Ea plange. El nu vede. El vrea sa planga dar nu vrea. Orgoliul ala...i se cere o explicatie...pauza! La asta nu se gandise. Ocoleste subiectul cat poate. In final gaseste scuza perfecta...altcineva. A gasit pe altcineva. Nici el nu crede ce spune, daramite ea. Ea vede ca nu se mai poate. Nu e prima data cand o face. Ea renunta. A renuntat si el. Au renuntat amandoi din motive mult prea inexacte ca sa realizeze ce se intampla. Ca sa realizeze ce au putut sa piarda. oare isi vor da seama vreodata ce au pierdut? daca da, nu mai e nimic de facut, e prea tarziu. daca nu isi vor da seama...va merge fiecare pe drumul lui, nu va mai fi nimic de facut. in orice caz, nu mai e nimic de facut. destinul i-a invins pe amandoi. ce a fost frumos a fost. va urma un viitor pentru amandoi. diferit, paralel, poate se va intersecta pe alocuri. in orice caz, daca se vor mai vedea, vor pretinde ca nimic nu s-a intamplat. El pleaca. Fara sa il vada nimeni, i se umezesc ochii. Isi pune sapca aia care ei ii place la nebunie peste ochi. Sapca de culoarea toamnei timpurii. Acum ochii umezi si grei sunt ascunsi de catre toamna de care aminteste sapca si de frunzele care o insotesc. Asa nu il va vedea nimeni cum sufera pentru ca a renuntat la ceva ce era destinat sa fie al lui pentru totdeauna.