continuare. sau nu.

...sau poate voi trece peste tot, imi voi vedea de ale mele si nu ma voi mai uita inapoi pentru ca privelistea pe are o am inainte este muuuult mai grozava:)

I'll be there for you

Voi fi acolo pentru tine. Iti voi zambi ca sa te vad si pe tine zambind. Voi tine mereu bratele deschise ca sa intri tu acolo. Te voi asculta chiar si cand nu vei mai avea nimic de zis. Te voi astepta chiar daca nu voi sti cand vei mai veni. Voi suferi cand stiu ca tu vei avea necazuri. Ma voi gandi la tine chiar si cand tu probabil vei avea lucruri mai bune de facut. Te voi chema chiar daca poate nu ma vei auzi. Iti voi da tot ce am eu mai bun chiar daca asta inseamna pentru tine tot ce se poate mai rau. Voi pretui ceea ce imi dai tu chiar daca tu probabil mi-ai dat acel lucru pentru ca nu il mai vrei. Voi tine o umbrela pregatita pentru tine chiar daca probabil nu va ploua. Voi fi mereu gata sa te incalzesc chiar daca nu iti va fi vreodata frig. Iti voi accepta greselile chiar daca tu le critici daca le fac eu. Voi fi bucuroasa cand ma vei cauta chiar daca tu vei faca asta fara tragere de inima. Voi incerca sa fiu cea mai buna chiar daca tu poate ma vei vedea ca cel mai mare esec. Iti voi fi alturi pana ma vei da la o parte si chiar si dupa, doar ca nu vei observa. Te voi iubi pana ma vei refuza tu...Voi fi acolo!

Cat?

Cat de mare...este cerul? Pare infinit atunci cand te uiti la nemarginirea lui...si cand te gandesti ca se intinde nemarginit dincolo de cat poti cuprinde cu ochii...cand te gandesti ca nu vom sti niciodata ce se afla mai departe decat putem vedea...si oare cum tine toti norii aia fixati acolo sa nu cada? Si daca te gandesti ca stelele sunt cele pe care nu le poti numara din cauza multimii lor...de extinderea cerului ce mai putem zice? Si cum atrage toate lucrurile frumoase...curcubee, luna, soarele...oare cat de batrane sunt toate? Oare cate milenii cerul a stat martor la ceea ce se intampla pe pamant? Oare cate a vazut si cate are de povestit? Si ma intreb..cum era inainte sa fie cerul? Ce era acolo sus? Si de ce e asa? De mica tot m-am intrebat de ce e tocmai albastru...si de ce capata acel portocaliu unic la apus? De ce nu alte culori? De ce tocmai unele atat de contrastante? Maybe we'll never know...dar cerul..pentru mine ramane un mister...o entitate de entitati...o plansa in continuu proces de pictura care nu inceteaza sa ne surprinda...in fiecare zi aduce noi surprize..parca el ghideaza tot...parca el ne aduce bucuriile de zi cu zi...parca lui imi vine sa-i multumesc pentru lucrurile bune pe care mi le ofera...astazi stateam si ma uitam la el si parca imi venea sa ii multumesc pentru ziua de azi...pentru ca e mereu acolo sus si ne lumineaza fericirea...si parca nu oboseste sa faca asta...parca e acolo mereu dispus sa zambeasca alaturi de mine...astazi fericirea si zambetul meu s-au imprimat pe intreaga suprafata a cerului pe care puteam sa o cuprind cu ochii...o suprafata care este infinit mai intinsa de atat...cat de mare este pana la urma cerul?

The sky won't be the same without the most shining star on it...

Scriu aici inca indoindu-ma ca este adevarat...parca asa ceva nu s-a putut intampla. Am aflat vestea pe la 2 dimineata. Doua ore nu m-am dezlipit de televizor, parca asteptand sa spuna cineva ca totul este o gluma proasta. Insa odata cu venirea diminetii, a venit si trista realitate. Se pare ca la fel cum Titanicul cel "de nescufundat" a pierit totusi in valuri, si nemuritorul, cel care nu vroia sa creasca, cel care si-a transformat viata intr-un adevarat Neverland...s-a dus. "Who is it"? Michael Jackson...Michael Jackson nu mai este printre noi. O legenda care a durat aproape 51 de ani s-a stins atat de brusc incat va dura ceva vreme pana voi reusi sa ma resemnez cu aceasta idee. Iar desi Michael Jackson a murit, legenda lui e nemuritoare. Va ramane pentru totdeauna cel mai bun cantaret al tuturor timpurilor. indiferent cine va aparea in viitor. Pentru ca we will "Remember the time"...Cel mai bun cantaret, cel mai bun dansator, cea mai buna voce. Indiferent de lucrurile rele care s-au spus despre el, mai mult sau mai putin adevarate, acestea vor fi sterse iar nimeni nu va putea sa nu il asocieze cu un om care a scris istorie. HIStory. Muzica nu va mai fi la fel, dansul nu va mai fi la fel. Sa nu il uitam niciodata. Sa ramana mereu in inimile noastre. Fie ca muzica lui sa nu ne paraseasca vreodata playlist`urile si sufletele. Pentru ca Michael ne-a lasat un mare gol din punct de vedere muzical...Michael.."what about us?" Eu una cel putin...nu il voi uita niciodata, va fi mereu cantaretul cu care am copilarit si pe muzica caruia am invatat sa dansez. Tine mine Michael, oriunde ai fi..."You are not alone..."

I'm an angel

Am facut o fapta buna, poate cea mai buna din viata mea de pana acum. Am gasit un telefon pe jos (d'ala smecher cu touchscreen, pretty expensive) dar nu am cazut prada ispitei si am sunat mama proprietarului pentru ca acesta sa reintre in posesia lui. Dupa ce m-am intalnit cu proprietarul, multumirile acestuia m-au facut sa ma simt foarte fericita. In plus, nici nu am acceptat banii pe care vroia sa mi-i dea. Ce sa mai, sunt un inger, voi ajunge in Rai:)) Anyway, I feel very good for doing what I did and I wanted to brag a little:))

Maktub

Ce se intampla cand ceea ce vrei, ceea ce iti doresti...nu trebuie sa aiba loc? Ce se intampla cand iti este interzis sa te bucuri de ce ai? Si cum se poate ca ceva atat de frumos...sa fie atat de rau? Ce se intampla cand ceea ce tie ti se pare bine este atat de criticat de ceilalti si considerat o greseala? Ce se intampla cand o zicala spune "Traieste clipa" dar alta spune "Nu iti cladi fericirea pe suferinta altora"? Ce se intampla cand ajungi sa cunosti notiunea de "raul necesar" dar nu stii ce sa faci cu ea? Ce se intampla cand o parte din tine spune 'da' iar cealalta parte plus toata lumea din jur tipa tare si clar 'nu'? Ajungi sa te intrebi...cine are dreptate? Si intr-adevar...cine? Cine trebuie ascultat? Inima sau ratiunea? Propria persoana sau prietenii care prin sfaturile lor au avut atata dreptate in trecut? Ce faci cand ajungi sa nu stii ce e bine pentru tine? De cine sa asculti? Atatea intrebari dar nici un raspuns satisfacator. Nici un raspuns care sa imi dea certitudinea ca ASA va fi bine...singurul raspuns care il am si singurul raspuns care ma ajuta sa merg inainte orice decizie as lua este...timpul le rezolva pe toate...ceea ce este scris sa se intample se va intampla...daca asa trebuie sa se intample, asa se va intampla, mai devreme sau mai tarziu. Asa ca, poate ca niciodata, ma voi lasa pe mana destinului si nu il voi schimba iar el nu imi va spune ce sa fac, ci imi va arata ce am facut. Nu este tocmai raspunsul pe care il vroiam, dar...pe altceva nu pot sa ma bazez pentru ca inca nu imi dau seama ce este mai important...ce imi spune inima sau ce imi spun apropiatii...iar daca voi afla care este, voi asculta de castigator...pana atunci...domnule Timp, iti dau cuvantul...

Duminica, 26.04.2009

Vroiam doar sa iti multumesc pentru o zi extraordinara si sa iti spun ca nimeni nu a mai facut pentru mine ceea ce ai facut tu azi...:)

Mecanic world.

Cateodata, nu des. Doar uneori...ma intreb...cum ar fi fost daca eram cu totii niste oameni mecanici. Care doar gandesc si nu simt, care doar proceseaza informatii, dar nu iubesc...
Oare cum ar fi fost? Probabil ar fi fost un haos total deoarece nu ar exista relatii afective intre oameni.
Sau poate ar fi o lume perfecta, organizata, toti avand capacitatea de a controla tot ce se intampla.
In acest fel, nimeni nu ar mai suferi. Pentru ca nu ar avea un suflet cu care sa faca asta.
Ar fi totul ca la carte, robotic, da. Plastic chiar. Ar fi o viata constanta care ar merge la fel mereu, fara nici un amestec emotional.
Chiar am in cap o imagine cu niste oameni fara vreo expresie pe fata, privind in gol si mergand la unison. Suna foarte monoton, fad, fals. Dar asta ar insemna o lume fara lacrimi, suparari, interventii din afara iar tocmai asta ar face ca lumea sa functioneze perfect. Sau nu?

Dintre noi printre ei

Simtea nevoia sa faca ceva...se plimba printre pietre infipte adanc in pamant...pietre care ii spuneau multe lucruri...care totusi nu o priveau. Zburau fluturasi alb-negru din mana in mana dar nu mai tinea minte ce ziceau. Se auzea cum zapada se topeste. Fiecare picatura care cadea ii rasuna adanc in ureche si ii amintea de atunci cand era mica si statea la tara si iesea din casa dupa ploaie. Dar acum era mai frig. Frig afara, frig inauntrul ei. Pe alocuri vedea flori sobre si triste, omagii mute. Nu stia exact de ce se afla acolo, dar nu vroia sa plece. Ii placea printre pietre. In spatele ei, micul uragan pe doua picioare. Stia ca o sa o loveasca, dar parca din cauza asta incetinise pasul. Gardul care o imprejmuia devenea mai mare si mai mare. Era mare si asa, fara sa isi inchipuie ea. Dincolo de gard rasunau motoare, claxoane, insa ea era protejata de lumea industriala acolo unde se afla. Simtea ca sunt sute de oameni in jurul ei care o saluta. Chiar erau. Dar nu o salutau. Nu verbal. Apa care odata fusese zapada ii intra in tenesi si era rece si patrundea peste tot in ea. In clipele alea si-a dat seama ca acolo vrea sa ramana mereu. Dar nu atunci. Trebuia sa mai astepte. Cand era mica alerga zambitoare prin locuri ca acela, dar acum era altfel. Zambea, dar in adancul sufletului auzea povestile tuturor celor care se aflau acolo. Dar toti parca ii ziceau: 'Pleaca, te asteptam, dar nu acum'. Ascultatoare, cu pasi apasati, a iesit din cimitirul in care nu mai fusese, dar unde totusi isi doreste sa ramana.

An nou

Nu zic La multi ani 2009. De ce? Pt ca 2009 e un singur an, daca ii uram La multi ani...ar insemna ca 2009 sa se extinda pe mai multi ani, ceea ce nu se poate:) In orice caz, la multi ani Bucuresti, Romania, Europa, lumea, eu, tu, noi. La multi ani viata.

Dupa un super revelion inceput cu o pana de cauciuc rezolvata de catre un prieten care nu a mai schimbat in viata lui o roata si o fata care abia stie ce e aia (eu) si terminat prin ingrozitoarele dureri menstruale, ma simt totusi fully charged. Gata pentru un an nou.

Nu cred in superstitii, dar just 4 fun am avut chiloti rosii, bani in buzunar, paharu d sampanie in mana si prietenul de brat. Ceea ce ar insemna ca voi avea noroc, bani, distractie si dragoste. Sa vedem daca functioneaza sa imi creez o viata perfecta asa usor.

Mi-am luat albumul Ne-yo - Year of the gentelman. Sincer, Ne-yo mi se parea un alt negru care scoate o melodie d succes si restu seamana cu prima, dar se pare ca nu e asa. Am urat si inca nu imi place 'supermelodia' So Sick dar albumul acesta este foarte bun. Imi aduce un pic a Usher, dar beat-urile sunt excelente iar vocea lui e chiar draguta. Ma enerveaza ca mereu apare in acelasi tip de costum. In rest, super ok, really like it. Mai ales piesa Part of the list, adica asta.Enjoy.
Happy New Year!

Lumea aia

Ma iei de mana si urcam sus. Ne ridicam catre necunoscut, insa suntem tinuti de mana. Trecem prin tinuturi cu oglinzi convexe, peste tot se vede metal. Este aur, nimic altceva, argint sau ceva de genul asta. Imi vine in minte o melodie veche care creeaza in mintea mea imagini ciudate, obscure, confuze. Nu imi mai dau seama bine cine este langa mine. Vad doar lacuri nederanjate de nici o unda cu curcubee care plutesc pe deasupra lor. Totul e linistit, nu se intampla nimic deosebit. Se aud in departare cinteze. Nu cred ca stiu ce sunete scoate o cinteza insa sunt sigura ca aud cateva. Ma plimb desculta pe deasupra lacurilor linistite. Pasesc doar pe varfuri ca sa nu deranjez domolul. Sub mine se afla Pamantul. Se afla...toata lumea. Nu mai sunt printre ei. Ma simt departe de tot ce se intampla acolo jos. De toate grijile, certurile, despartirile, lacrimile...nu mai sunt acolo. Toate nemultumirile si rautatile le mai aud doar vag de tot...suficient cat sa inteleg ca exista iar eu sunt departe de ele. Acum eu nu mai sunt acolo...sunt cu varfurile picioarelor pe ape netulburate si daca mai ridic un pic mana, cred ca pot sa ating cerul. Si ce cer...! Un cer turcoaz cu fasii purpurii. In stanga imi e luna iar soarele se afla in dreapta mea. Aici nu este zi si nici noapte. Cum spuneam...sunt departe de lume si aici nimic nu e ca acolo. Aici era si zi si noapte. Vad lalele pe langa mine si roua plimbandu-se in jos pe ele. Simteam ca am murit de o suta de ori si am inviat de o suta unu. Am murit si de mai multe ori. Dar numai atunci eram acolo. Deasupra lumii. Dar am facut marea greseala sa imi amintesc cum era acolo jos. Doar mi-a trecut prin minte...si soarele cu luna s-au luat iar la intrecere. Undele incepusera sa apara pe lacuri si pasarile nu se mai auzeau. Aurul ruginise. Cerul se matifia intr-un bleu atat de banal si sters...Dar eu nu vroiam sa plec. Ma simteam fericita, in sfarsit. In departare se vedea un castel suit pe un nor, ca in desenele animate. Era imprejmuit de o sfera de sticla si simteam ca trebuie sa ajung acolo. Eram atat de aproape...dar nu mai sunt. Acum cateva secunde parca atingeam cerul. Acum insa trebuie sa ajung la castel si nu pot...eram pe tinutul unde totul era posibil...unde eram si eu fericita...nu vroiam deloc sa ma intorc printre oameni. Oamenii erau..de fapt inca sunt! tristi, monotoni, banali. Eu vreau sa fiu acolo. Acolo nu conteaza banii, nu e invidie, nu e altcineva. Acolo nu te paraseste nimeni pentru ca nu ai pe nimeni. Acolo nu apare alta mai buna ca tine, pentru ca nu este alta mai buna ca tine. Acolo sunt deserturi in varf de munte si zapada vine din foc. Acolo totul este posibil si imposibil. Acolo e liniste. Si totusi am stricat echilibrul acela din cauza ca vroiam sa ma intorc in mediocritate. De ce am vrut asta? Ce ma chema inapoi? Aveam perfectiunea. Eram intr-un loc unde eram intr-o rochie bej de satin, desculta, cu par lung si frumoasa si dansam gratios. Intr-un loc unde nu mi se mai rupeau unghiile si nu mai puteam sa plang. Sau nu mai tineam minte cum se face. Intr-un loc unde nu mai simteam singuratate, rautate...Si totusi am vrut sa ma intorc inapoi. Dar doar pentru o secunda. Dar nu stiu de ce. De ce sa pleci dintr-un loc unde ai ce vrei? Eu am vrut. Chiar daca doar pentru o secunda. Secunda aia a distrus toata perfectiunea. Toata viata o sa ma intreb de ce a existat acea secunda. Care a spulberat totul...castelul se indepartase de tot...si eu ma vedeam cum coboram...coboram...eram in cadere libera la o inaltime infinita. Am incercat sa ma agat de luna cu o mana...dar nu am avut timp...si tot cadeam...glasurile oamenilor nemultumiti se auzeau din ce in ce mai tare. Ma cuprindea tristetea si singuratatea asa cum se prinde o insecta in panza de paianjen si nu mai scapa. Cu cat se zbate mai mult cu atat e invaluita mai repede. Si cand am vazut ca mai sunt cativa metri pana jos...am inchis ochii. Si i-am tinut asa...asteptam caderea. Nu mai cadeam...ce se intamplase? Am deschis ochii...Lumea perfecta disparuse...Vedeam doar verdele tavanului camerei mele. Singuratatea si tristetea inca ma invaluiau.