Si a trecut timpul si totusi a ramas in loc.

Revenind dupa atata timp aici, in asternutul acesta grotesc de virtual al sentimentelor si amintirilor mele...aflu ca sunt aceeasi persoana care a dat acum mult timp, Log Out. Sunt alta. Dar la naiba...sunt tot la fel. Au trecut aproape 5 luni. Si focul inca arde. Mocnit. Nu mai degajeaza caldura. Nici fum. Dar nu s-a stins. Inca e acolo. Cu ce combustibil...greu sa-mi dau seama. Ba nu, sunt amintirile. Ele tin focul aprins. Cand zic ca sunt alta, ma uit la faptul ca am ajuns sa nu mai simt. Sunt rece. Sunt de gheata. Probabil singurul lucru care m-ar putea afecta ar fi moartea cuiva apropiat. Nu mai pot asculta melodii romantice. De 5 luni. Deloc. Nu imi mai pasa de nimic. Sufletul meu e mic, mototolit pana a ajuns la dimensiuni micro-microscopice. Si totusi...am ramas aceeasi. Inca te mai visez. Inca ma bantui. Inca imi imaginez cum ar fi sa fii aici. Am descoperit aici, la schite, ceva ce scriam de fiecare data inainte si dupa ce ma vedeam cu tine. Este inimaginabil ce am simtit cand am citit. Pe atunci, valvataia era mare. Aprinsa. Puternica. Poate candva voi posta acea schita. Poate o sa iti dai seama ce ai facut. Vrei sa stii? M-ai distrus. Mi-ai ucis sufletul. Nu mai pot iubi. Stiai asta? Nu, nu ai de unde. M-ai lasat aici sa zac. Si nici macar nu m-ai lasat de tot. Pentru ca inca revii...in mine...peste tot. In vise. In amintiri. Imi amintesc limpede fiecare zi petrecuta cu tine, fiecare detaliu nesemnificativ. Am crezut ca va dura. Si tu ce ai facut...nu vei sti niciodata. Ai omorat un suflet. Dar tu esti acolo, in lumea ta, fericit, nu mai stii de mine. Ne vom mai revedea. Sunt sigura. Atunci va fi o mare lupta. Proba de foc. O astept, nu ai idee cat. Te voi vedea. Dupa mult timp. Timp in care...eu sunt la fel.

"Multe s-au schimbat. Multe nu..."

summer feedback

Cu o urma de monotonie privea cum frunzele uscate abia aparute maturau si ultima urma de vara. Fusese cea mai uimitoare vara din viata ei. Nu neaparat pozitiv, fusesera si parti proaste. A avut o vara in care a invatat multe. Mai multe decat in anul scolar care fusese inaintea verii. A invatat cate ceva despre cum e sa doara. Despre cum durerile sufletesti pot fi atat de intense incat sa ajunga la durere fizica. Despre umilinta, tradare, minciuna. Mai multe decat invatase in toata viata de pana atunci. Si inca resimte lucrurile astea. Dar a invatat si despre antonimele acestor lucruri. Despre prietenie, despre tovarasie, despre familie. Si despre afectiune, sentimente. Despre soarele care apare dupa ploaie. Despre colacul de salvare in situatii...disperate. Despre cei care desi nu par si desi nu o fac cu intentie...sunt eroi. Am invatat despre cum e sa ai intr-adevar pe cineva alaturi, neconditionat, trecand peste toate lucrurile rele. Deci...ce pot sa zic...am avut o vara din care chiar am avut ce invata. :)

That's what they call rise and fall

Si cam asta a fost cu mini "cariera" mea de blogger. Probabil voi mai reveni seldomly sa mai scriu cate ceva...destul de improbabil totusi:)
La revedere.

[Untitled]

Se pierduse. Uitase in ce lume fusese pana in clipa aia si era sigura ca nu isi va aminti prea curand. Nu vroia decat sa se piarda si mai mult in nimicul care o invaluise de ceva vreme. Isi ineca amarul in whisky si in barbatii care ii ieseau in cale. Stia ca era doar o jucarie pentru ei. O unealta. Dar nu ii pasa. Nu mai avea nici un pic de mandrie, de respect fata de femeia care era, lucru care pana acum nu mult timp era o trasatura caracteristica ei. Folosea si era folosita. Ar fi vrut sa nu fie asa, ar fi vrut sa fi putut da timpul inapoi, dar nu putea. Si nu avea puterea sa revina la normal. Nu era o prostituata desi multi credeau asta. Chiar si ea credea asta. Dar nu era. Si oricum, nu ar fi facut nici o diferenta pentru ea. Nimic nu mai conta. Dar cel putin stia ca facea pe cineva fericit. Pe cel...sau cei care profitau de momentul ei de slabiciune. Ei erau satisfacuti iar ea se uita in gol tragand din tigare in timp ce ei isi indeplineau poftele trupesti. Ar fi vrut sa vada cum ar fi daca si ea ar simti placere. Dar ea nu mai putea simti. Era ca un robot. Nu suferea. Nu. In nici un caz. Dar de asemenea nu simtea nici fericire. Dar intr-o zi s-a gandit sa vada cum e. Cum e sa ii placa ceea ce si barbatului ii place. A incercat. A incercat sa puna mai mult suflet ca niciodata. Era mai pasionala, mai implicata ca niciodata. Adusese barbatul infinit mai sus de al noulea cer. Insa ea nu simtea decat oboseala de la atata efort depus. Si apoi si-a dat seama...cum sa puna suflet cand ea si-l pierduse pe-al ei? Ce putea sa faca cand stia ca persoana care ii provocase durerea asta era singura care putea sa o opreasca? Raspunsul? Nimic. Avea sa isi continue existenta nula pana cand nu va mai fi sau pana cand...el...se va intoarce. Dar nu o va face. Ea stia asta. Stia ca va ramane un robot capabil sa materializeze fanteziile barbatilor. Stia ca isi va trai viata intr-un mod sec, insipid. Ar fi vrut sa fi putut face ceva. Dar nu putea. Se pierduse....

continuare. sau nu.

...sau poate voi trece peste tot, imi voi vedea de ale mele si nu ma voi mai uita inapoi pentru ca privelistea pe are o am inainte este muuuult mai grozava:)

I'll be there for you

Voi fi acolo pentru tine. Iti voi zambi ca sa te vad si pe tine zambind. Voi tine mereu bratele deschise ca sa intri tu acolo. Te voi asculta chiar si cand nu vei mai avea nimic de zis. Te voi astepta chiar daca nu voi sti cand vei mai veni. Voi suferi cand stiu ca tu vei avea necazuri. Ma voi gandi la tine chiar si cand tu probabil vei avea lucruri mai bune de facut. Te voi chema chiar daca poate nu ma vei auzi. Iti voi da tot ce am eu mai bun chiar daca asta inseamna pentru tine tot ce se poate mai rau. Voi pretui ceea ce imi dai tu chiar daca tu probabil mi-ai dat acel lucru pentru ca nu il mai vrei. Voi tine o umbrela pregatita pentru tine chiar daca probabil nu va ploua. Voi fi mereu gata sa te incalzesc chiar daca nu iti va fi vreodata frig. Iti voi accepta greselile chiar daca tu le critici daca le fac eu. Voi fi bucuroasa cand ma vei cauta chiar daca tu vei faca asta fara tragere de inima. Voi incerca sa fiu cea mai buna chiar daca tu poate ma vei vedea ca cel mai mare esec. Iti voi fi alturi pana ma vei da la o parte si chiar si dupa, doar ca nu vei observa. Te voi iubi pana ma vei refuza tu...Voi fi acolo!

Cat?

Cat de mare...este cerul? Pare infinit atunci cand te uiti la nemarginirea lui...si cand te gandesti ca se intinde nemarginit dincolo de cat poti cuprinde cu ochii...cand te gandesti ca nu vom sti niciodata ce se afla mai departe decat putem vedea...si oare cum tine toti norii aia fixati acolo sa nu cada? Si daca te gandesti ca stelele sunt cele pe care nu le poti numara din cauza multimii lor...de extinderea cerului ce mai putem zice? Si cum atrage toate lucrurile frumoase...curcubee, luna, soarele...oare cat de batrane sunt toate? Oare cate milenii cerul a stat martor la ceea ce se intampla pe pamant? Oare cate a vazut si cate are de povestit? Si ma intreb..cum era inainte sa fie cerul? Ce era acolo sus? Si de ce e asa? De mica tot m-am intrebat de ce e tocmai albastru...si de ce capata acel portocaliu unic la apus? De ce nu alte culori? De ce tocmai unele atat de contrastante? Maybe we'll never know...dar cerul..pentru mine ramane un mister...o entitate de entitati...o plansa in continuu proces de pictura care nu inceteaza sa ne surprinda...in fiecare zi aduce noi surprize..parca el ghideaza tot...parca el ne aduce bucuriile de zi cu zi...parca lui imi vine sa-i multumesc pentru lucrurile bune pe care mi le ofera...astazi stateam si ma uitam la el si parca imi venea sa ii multumesc pentru ziua de azi...pentru ca e mereu acolo sus si ne lumineaza fericirea...si parca nu oboseste sa faca asta...parca e acolo mereu dispus sa zambeasca alaturi de mine...astazi fericirea si zambetul meu s-au imprimat pe intreaga suprafata a cerului pe care puteam sa o cuprind cu ochii...o suprafata care este infinit mai intinsa de atat...cat de mare este pana la urma cerul?