Imi amintesc cu nostalgie vremurile de demult cand aveam un caietel mic, dreptunghiular. Ma simteam foarte fericita cu acel caietel. Nu il puteam folosi des, odata pe luna. Dar tare mult imi placea cand scriam in el si rupeam o foaie. Ma simteam ca un adult. Acel caietel se numea carnet de cecuri. Cu el imi puteam lua alocatia. Vremurile s-au schimbat iar imbulzeala, taranimea si drumurile multe si lungi au inlocuit simpla deplasare pana la cea mai apropiata posta. CINEVA s-a gandit ca e mai bine sa fie nevoie de cereri peste cereri, hartii peste hartii si drumuri peste drumuri pentru acei amarati de bani. Iar multi dintre noi nici macar nu ii primim, sau daca ii primim, ii primim cu intarziere. Mare intarziere. Asa ceva nu se intampla inainte, dar desigur, putinele lucruri pe care le aveam si noi binisor organizate se schimba. Printre care si faza asta cu alocatia. Chiar astazi am auzit o femeie careia i se spunea "mai asteptati o luna!" la care ea a raspuns "si noi ce mancam in acea luna?" Nu este o suma mare de bani, dar se pare ca pentru altii este o suma necesara. Altii ii iau ca si bani de buzunar. True. Si eu fac la fel. Dar pe bune, as fi dispusa sa umblu in tot orasul decat sa stiu ca banii mei au intrat in buzunarele unor oameni corupti care induc in eroare lumea. Cel putin jumatate din cei care erau astazi pe minunata strada Hambarului spuneau ca este a doua sau a treia oara cand vin, deoarece li s-a zis ca vor primi banii dar nu i-au primit. Scuza? Greseala de calculator. Mii de greseli de calculator. Ce putem noi sa facem? Sa asteptam si sa ne resemnam. Imi si imaginez ca "in curand" imi astept pensia linistita si deodata vine postasul cu bani...spunandu-mi ca mi-a venit alocatia si ca ii pare rau pentru mica intarziere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu