Eu, eu, eu si iarasi eu

Eu...eu sunt eu. Nu voi putea fi altceva si altcineva nu va putea fi eu.

Cine sunt eu? Sunt Andra Mihalache. Fata aia ciudatica cu mood-swinguri mai frecvente decat se vede in mod obisnuit si care urla prin liceu ca ii e somn. Aia care se baga peste toti la bufet sa ii ia prietenei ei mancare cat mai repede si care tipa la clopotel sa taca. Aia care pleaca in centru cu cateaua dupa ea si care asorteaza rochiile elegante la tenesii invechiti de praf. Aia care daca vrea o revista sau un snack si nu gaseste la magazinu din colt e in stare sa se duca pana in centru in pijamale pe sub haine ca sa isi ia ce vrea. Aia care se schimba cand te astepti mai putin dintr-o copila junky intr-o femeie pe tocuri. Ea e cea care vrea mereu ceva nou. Aia care iubeste pe oricine. Aia care iubeste cu tot sufletul, dar cu tot sufletul ei lumea din jur. Care iubeste si dupa ce i s-a gresit, care iubeste si daca nu este iubita, care iubeste. Ea este cea pentru care prietenii ii sunt oxigenul de care are nevoie pentru a supravietui. Cea care isi doreste de la viata doar sa zambeasca. Cea care de fapt zambeste fara ca nimeni sa stie ca o face fortat. Cea care acu poarta o discutie despre desene animate si in 5 minute poarta cea mai filosofica si inteligenta discutie din viata ei. Cea care este dispusa sa faca orice, care nu are limite nici la stanga, nici la dreapta, nici in fata, nici in spate, care nu a auzit de termenul 'nu e voie', care se arunca cu capul inainte in orice, care mai intai actioneaza si apoi nici macar nu mai gandeste. Cea pe care nimeni nu o intelege prea bine si nimeni nu o cunoaste asa cum e ea. Da, ea e, fata care cand mananca, mananca cu toata fatza, care fumeaza Dunhill cu o pofta incredibila, care cand isi ia un sandwich de la bufet il examineaza si jumate din continut il arunca, care bea apa de la chiuveta, care bea lapte din cutie si care se uita singura la meciuri cu o punga de seminte. Aia sunt eu. Cu multe alte adaugari de la lumea care ma stie. Nu stiu de ce am facut postarea asta. Poate pentru a-mi face un contur mai clar, pentru ca nu am margini. Sau pentru ca ma plictisesc. Si cu toate astea....................